Potrivit estimărilor publicatiei Bloomberg Economics, costul economic al Brexitului a ajuns deja la 130 miliarde de lire sterline (170 mld de dolari), alte 70 miliarde de lire sterline urmând să fie adăugate până la sfârşitul acestui an.
Marea Britanie va părăsi cel mai probabil UE, după câteva amânări ale exitului, la sfârşitul acestei luni după victoria decisivă în alegeri a lui Johnson. Însă nesiguranţa apărută după referendumul din 2016 şi-a spus cuvântul. Investiţiile companiilor în special au stagnat, iar creşterea economică anualizată s-a înjumătăţit la 1% de la 2%.
Premierul britanic Boris Johnson vrea să „deblocheze potenţialul Marii Britanii“, scrie Bloomberg.
Deşi acordul încheiat de Johnson la sfârşitul anului trecut cu Uniunea Europeană a eliminat pericolul iminent al unui divorţ fără acord, premierul britanic mai are de negociat noile acorduri comerciale. Astfel apare o nouă potenţială ameninţare la sfârşitul anului.
Guvernul rămâne optimist
Înaintea bugetului din martie, prima oportunitate majoră pentru noul guvern majoritar conservator de a-şi detalia planurile economice, ministrul britanic al finanţelor Sajid Javid a promis un „deceniu de reînnoire“. Reduceri de taxe şi îndatorare în creştere pentru investiţii sunt incluse pe agendă.
În condiţiile în care Marea Britanie va stabili noua sa relaţie comercială cu UE şi se va confrunta cu problema productivităşii care i-a restrâns creşterea de la criza financiară, costul anual al Brexitului va continua probabil să crească