Cândva, foarte greu de procurat, valoarea sării era atât de mare încât nimeni nu-şi îngăduia să o risipească. De unde probabil şi vorba “dacă se varsă sarea, iese ceartă”. În unele zone a fost numită “aurul alb” şi era atât de prețuită încât era folosită ca monedă de schimb şi uneori chiar ca retribuţie, numită “salarium”.
În antichitate sarea era simbol al prieteniei, astăzi, ne întâmpinăm oaspeţii de vază cu “pâine şi cu sare”. Pe baza ei au fost construite sisteme economice, s-au dus războaie şi au fost botezate oraşe: Carregal do Sol / Portugalia, Saltcoats / Scoţia, Saltsjöbaden / Suedia, Salzkotten / Germania sau Salzburg / Austria. Şi pentru toate aceste lucruri, merită să ştii dragă cititorule, că viaţa însăşi depinde de ea.
Sarea… în bucate
În forma sa naturală de cristale cubice incolore, sarea este cunoscută sub numele de sare de rocă sau halit. Sarea este prezentă în cantități mari în apa de mare, unde este principalul component mineral. Oceanul are aproximativ 35 de grame de sare la un litru de apă, deci o salinitate de 3,5%.
Sarea este unul dintre cele mai vechi și mai omniprezente condimente alimentare şi până la invenţia frigiderului, sărarea a fost o metodă importantă de conservare a alimentelor. Poate fi folosită ca aditiv în alimentaţie, supliment la hrana animalelor domestice, excelent conservant al diverselor substanţe organice (carne, slănină, brânzeturi, legume, fructe, piei, fân etc.), dezinfectant al rănilor sau chiar remediu împotriva unor afecţiuni.
Citește și: Un savant rus s-a injectat cu o bacterie veche de 3,5 milioane de ani | DeStiut.ro
Fiind un bun conducător de electricitate, odată ajunsă în organism, sarea asigură circulaţia impulsurilor electrice între neuroni, deci este un neuro-transmiţător natural. Ştiai că pentru funcţionarea normală a creierului organismul tău are nevoie de minim 3,8 grame de sare zilnic?
În teorie, sarea (NaCl – Clorura de Sodiu) este o substanţă cristalină formată prin combinarea a două elemente chimice – Natrium/Sodiu (Na) şi Clor (Cl) – care, paradoxal, luate separat te pot ucide, dar împreună te ţin în viaţă.
Vrei să ştii ce se întâmplă atunci când introduci sodiu în apă (H2O)? Fiind mult mai activ ca hidrogenul, sodiul reacționează violent cu aceasta, eliberând atât de multă energie încât generează aprinderea. Vrei să ştii ce poate face Clorul?
Expunerea la un nivel scăzut de clor, prin inhalare, va cauza iritaţii ale căilor respiratorii, dureri în gât şi tuse. Însă un nivel de expunere mai ridicat, va conduce la o senzaţie de încordare la nivelul toracic, respiraţie şuierătoare şi/sau spasm bronşic, iar în cazuri extreme la asfixiere.
Ei bine, atunci când cele două elemente se combină împreună, vei primi … ceea ce noi numim sare de masă. Cum îţi sună?
Două elemente letale combinate într-unul fără de care nu poţi trăi
Cu toate acestea, practica arată că sarea naturală nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată acelaşi lucru cu Clorura de Sodiu, o substanţă obţinută prin denaturarea sării grunjoase.
Dincolo de gustul îmbietor al unui burger sau al cartofilor prăjiți sau chiar al unui covrig, sarea este indispensabilă vieții, consumul optim al acestui mineral asigurând echilibrul necesar funcționării oricărui organism viu.
Atunci însă când consumul de sare este insuficient, sănătatea organismelor şi chiar viaţa, sunt în pericol. În cazul mamiferelor de exemplu, insuficienţa consumului de sare poate duce la deteriorarea dramatică a funcțiilor fiziologice vitale, dereglarea comportamentului, pierderea din greutate, poate provoca oboseală, vărsături, tulburări de memorie, dificultăţi în concentrare, convulsii, iar în cazuri extreme, chiar decesul.
Citește și: Meduza „răsturnată” poate înțepa oamenii fără să-i atingă | Explicația cercetătorilor | DeStiut.ro
Pe de altă parte, excesul de sare conduce la o serie de efecte nocive care se traduc prin hipertensiune, afecţiuni cardiovasculare, îngreunarea procesului de vindecare a bolilor, retenţie de apă în organism – care favorizează depunerea kilogramelor şi împiedicarea absorbţiei de calciu, care la rându-i, afectează sistemul osos şi creşte riscul de osteoporoză. Şi nu în ultimul rând, adesea duce la … STOP CARDIAC.
Nu uita că sarea provoacă dependenţă
Sarea intervine în procesul foamei, fiind un adevărat drog. Unii oameni nu pot, pur şi simplu, să mănânce nesărat. Obişnuinţa papilelor gustative cu sarea este atât de mare încât restricţionarea acesteia poate deveni o problemă. Pentru foarte multe persoane, trecerea de la un regim hipersodat la unul hiposodat, poate crea probleme psihologice deosebite, cura de „dezintoxicare” având tendinţa de a fi sortită eşecului.
Corpul tău conţine în mod natural aproximativ 40 de lingurițe de sare, echivalent cu 0,4% din greutatea corpului. Dar de fiecare dată când plângi, transpiri sau urinezi, pierzi o parte din cantitatea de sare pe care trebuie să o înlocuieşti.
Adulții au nevoie de 1500-2300 de miligrame de sare pe zi
Dar asta înseamnă doar o linguriţă. În schimb, burgerul și cartofii prăjiți la care tânjeai mai devreme conţin aproximativ 3400 mg. așa că poate ar fi momentul să te gândeşti la reducerea aportului de sare. Atenţie! Să-l reduci, nu să-l tai cu totul.
În anii 1930, dr. Robert McCance de la departamentul de Medicină Experimentală al Universității Cambridge ajutat de 4 voluntari, a analizat efectele absenţei consumului de sare timp de 10 zile. Mai întâi cei 4 voluntari au eliminat sarea din corp prin transpiraţie, apoi au consumat hrană literalmente desalinizată. După o vreme şi-au dat seama că deşi se hrăneau, îşi pierduseră simţul gustului.
Treptat, în organismul fiecăruia s-a instalat oboseala şi au apărut primele semne de hiponatremie, ceea ce înseamna practic creşterea nivelului de apă din organism, care are ca şi consecinţă inflamarea celulelor. Trebuie precizat că hiponatremia este afecţiunea care apare atunci când nivelul de sodiu din sânge este extrem de scăzut.
Sodiul face parte din categoria electroliţilor care ajută la reglarea cantităţii de apă din celule şi din jurul acestora. Lăsată netratată, hiponatremia poate duce la convulsii, comă și moarte. La sfârșitul procesului, participanților li s-au oferit alimente sărate, iar în câteva minute gustul le-a revenit, la fel ca şi energia.
Citește și: 29 aprilie 2020 – Ziua în care „asteroidul uriaș cu mască” va trece pe lângă Pământ | DeStiut.ro
Dacă numai în 10 zile fără consum de sare s-au atins aceste efecte, imaginează-ţi ce s-ar întâmpla dacă pur și simplu sarea n-ar mai exista. Nu am rezista foarte mult. Și nu doar noi. Plantele și animalele au nevoie de sare la fel de mult ca noi!