STIRI

Salariul minim în Marea Britanie crește cu aproape 1000 de lire pe an

Începând cu 1 aprilie, Guvernul britanic va crește salariul minim cu 6,2%, o măsură de care vor beneficia 2,8 milioane de oameni. Creșterea salarială va fi de până la 930 de lire sterline pe an pentru un muncitor cu vârsta de peste 25 de ani cu normă întreagă.

Creșterea salariului minim (national living wage) cu 6,2%, de la 8,21 la 8,72 lire sterline pe oră, este cea mai mare aplicată vreodată din istorie, a anunțat guvernul britanic.

Primul-ministru britanic Boris Johnson a subliniat că „munca grea trebuie întotdeauna răsplătită, dar de prea multă vreme oamenii nu au văzut creșterile salariale pe care le merită. Guvernul nostru va pune capăt tuturor acestor lucruri, oferind la aproape trei milioane de oameni, din Edinburgh până în Eastbourne, o creștere a salariilor bine meritată ”, a spus Johnson.

Ratele de plată vor crește, de asemenea, peste inflație pentru toate celelalte grupe de vârstă, inclusiv cu 6,5% pentru tinerii de 21-24 ani la 8,20 lire sterline, cu 4,9% până la 6,45 lire sterline pentru tinerii de 18-20 de ani, cu 4,6% până la 4,55 lire sterline pentru cei sub 18 ani și cu 6,4% până la 4,15 lire sterline pentru ucenici.

Conservatorii s-au confruntat cu critici la începutul lunii decembrie, după ce au inclus o intervenție în discursul Reginei potrivit căreia promisiunea electorală de a majora salariul minim la 10,50 lire sterline până în 2024 se va întâmpla doar „dacă condițiile economice vor permite”.