BREXITDE STIUT

Mașinile cu volan pe dreapta aduse din Anglia nu vor mai putea circula de anul viitor în România, dacă nu vor fi reomologate de RAR

Autoturismele cu volan pe dreapta aduse din Regatul Unit nu vor mai putea circula de anul viitor în România, dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Român.

Mai ieftine decât cele obişnuite, maşinile cu volanul pe dreapta, preferate în special de către românii cu un buget mic, pentru cumpărarea unui autoturism la mâna a doua. Poliţiştii şi instructorii auto le consideră însă adevărate pericole în trafic.

Numai anul trecut, 45 de români şi-au pierdut viaţa în accidente în care au fost implicate maşini cu volanul pe partea dreaptă. În peste 90% dintre aceste cazuri s-a stabilit că vina a fost a şoferilor care conduceau astfel de maşini. În primul rând pentru că nu se pot asigura corespunzător atunci când efectuează manevra de depăşire.

Cele mai importante modificări necesare ar putea fi mutarea postului de conducere pe partea stângă, înlocuirea farurilor și, după caz, inversarea lămpilor de ceață și mers înapoi, poziționate în partea din spate a vehiculului, au explicat reprezentanţii RAR.

Adoptarea acordului privind Brexit şi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană estimată pentru finalul acestei luni vor aduce schimbări, în România, pentru cei care au maşini cu volan pe dreapta.

masinile cu volan pe dreapta deja inmatriculate nu vor mai putea circula1

Din prima zi a anului următor, dacă Marea Britanie nu va prelungi perioada de tranziţie după ieşirea din UE, maşinile din Regatul Unit nu vor mai putea circula pe drumurile publice de la noi dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Roman.

Potrivit Registrului Auto Român, vehiculele cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie şi Irlanda vor putea fi înmatriculate în aceleaşi condiţii până la sfârşitul anului. Regulile se schimbă din 2021, insă dat fiind cadrul legislativ aflat astăzi în vigoare, cei de la RAR au precizat că autovehiculele care au fost deja înmatriculate în România nu vor fi afectate de modificările survenite în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.