Mica Românie din Marea Britanie. Așa este denumit cartierul londonez Burnt Oak, în care aproape jumătate dintre locuitori sunt români. Aici trăiesc, muncesc și au pus pe picioare afaceri de succes conaționali de-ai noștri. Majoritatea dintre ei sunt hotărâțisă rămână aici chiar și după Brexit.
Ovidiu Șarpe a plecat din România în urmă cu 40 de ani, s-a stabilit la Londra şi a devenit primul antreprenor român din Marea Britanie. În Londra, cartierul Burnt Oak, a deschis o cofetărie și un restaurant cu preparate tradiționale românești.
OVIDIU ŞARPE, antreprenor român din Londra: Îmi iubesc țara, România, pentru că sunt roman, dar tin si la aceasta tara care mi a dat posibilitatea sa am serviciu, sa imi deschid business, sa imi cumpar case, sa imi cresc copiii.
Și economic, si politic trebuia sa fim uniti, trebuia sa fim cu Europa, dar e tarziu. Deja trebuia să deschid o cofetărie în Valencia. Dacă ouăle se vor sparge într-un coș, mai am un coș.
Patru din zece locuitori sunt români, în cartierul londonez Burnt Oak. Româna e a doua cea mai vorbită limbă aici.
Fericiți se declară cei mai mulți români care au plecat să-și facă un rost în Marea Britanie. Vor să rămână acolo – și cel mai probabil vor putea s-o facă. Peste 400 de mii au cerut deja drept de rezidență.
În cartierele Burnt Oak, Edgware, Kingsbury, Queensbury, Colindale și Hendon din nord vestul Londrei locuiesc compact zeci de mii de români. Prezența lor iese în evidență nu doar prin prezența lor în număr mare pe străzi și în transportul public, ci și prin numeroasele magazine românești.