Pe bună dreptate considerăm astăzi regimul nazist ca un imperiu malefic, oribil în acțiunile lui și disprețuitor în ideologia sa. Cu toate acestea, Germania nazistă nu a fost întotdeauna privită astfel. Multe corporații de importanţă majoră, care au supraviețuit până astăzi, au făcut afaceri cu naziștii atât înainte, cât și în timpul celui de-al doilea război mondial.
În plus, au existat destui oameni de afaceri la acea vreme, care simpatizau cu ideologia nazistă și chiar colaborau cu guvernul nazist din motive ideologice. Alte companii au văzut pur și simplu șansa de a face profit sau măcar de a se menţine pe linia de plutire. Indiferent de motivațiile lor, unii dintre acești colaboratori au furnizat materiale şi servicii care chiar au contribuit la înfăptuirea Holocaustului, în timp ce alții au s-au folosit de asuprirea deţinuţilor din lagărele de concentrare pentru a-și fabrica produsele.
Dacă unele dintre aceste companii erau corporații germane controlate sau create de naziști, multe altele erau companii străine care au găsit oportun să lucreze şi să întreţine relaţii cu inamicul. Orice argumente şi orice motivaţii ar fi avut, aceste companii au beneficiat de pe urma suferinței umane provocată de naziști. Și, deși au lucrat împotriva intereselor propriilor țări, au suferit prea puține consecințe. Să vedem şi noi, cinci dintre ele, care au astăzi afaceri înfloritoare.
Bayer AG – teribila sa istorie cu Germania nazistă
Faimoasa companie germană multinațională și una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, fondată în Barmen în 1863 ca fabrică de coloranți, are o istorie plină de controverse, începând de la fabricarea și vânzarea de medicamente, aportul la războiul chimic şi utilizarea muncii forțate în timpul celui de-al doilea război mondial şi până la numeroase afirmații privind efectele secundare dăunătoare ale medicamentelor și poluarea mediului.
Cunoscută după primul și cel mai popular produs al său, aspirina, în 1925 Bayer a fost una dintre cele șase companii chimice care s-au contopit pentru a forma IG Farben, cea mai mare companie chimică și farmaceutică din lume. IG Farben a fost unul dintre jucătorii cheie în efortul de război nazist și implicarea în Holocaust, care a inclus folosirea prizonierilor din lagărele de concentrare ca forță de muncă silnică și pentru experimente medicale atroce. Până în 1943, aproape jumătate din forța de muncă a IG Farben, constituită din 330.000 de angajați, era susţinută de prizonieri din lagărele de concentrare germane, mai ales din lagărul de la Monowitz (cunoscut sub numele de Auschwitz III), parte a complexului de lagăre din Auschwitz din Polonia ocupată de nemţi.
Helmuth Vetter, medic al taberei din Auschwitz, căpitan SS și angajat al grupului Bayer din IG Farben a efectuat experimente medicale asupra deținuților de la Auschwitz și din lagărul de concentrare de la Mauthausen. Într-un studiu efectuat asupra unui anestezic, compania a plătit 170 de RM (Reichsmark – moneda în Germania din 1924 până în iunie 1948 și în Austria între 1938 și 1945) de persoană pentru utilizarea a 150 de deținute de la Auschwitz. Un angajat Bayer i-a scris lui Rudolf Höss, comandantul de la Auschwitz: „Transportul celor 150 de femei a ajuns în stare bună. Cu toate acestea, nu am putut să obținem rezultate concludente, deoarece au murit în timpul experimentelor. Vă rugăm să ne trimiteți un alt grup de femei cu același număr și la același preț.”
Dacă în primul război mondial, Bayer a fabricat clorosulfatul de dianisidină pentru utilizarea în proiectilele de artilerie şi destinat ca iritant pulmonar împotriva forțelor britanice, în cel de-al doilea război mondial compania a creat gazul Zyklon B, utilizat de naziști în camerele de gazare.
Citește și: Eva Braun, iubita lui Adolf Hitler, secrete din spatele cortinei | DeStiut.ro
La sfârşitul războiului, compania IG Farben a fost dizolvată, iar Fritz ter Meer, directorul IG Farben și membru al Partidului Nazist care a condus operațiunile la uzina de la Auschwitz, a fost condamnat în 1948 la șapte ani pentru crime de război, în timpul procesului IG Farben de la Nürnberg. După ce a fost eliberat, în 1956 a fost ales președinte al consiliului de supraveghere al Bayer și a rămas în această funcție până în 1964.
Pentru acțiunile companiei din timpul celui de-al doilea război mondial şi al Holocaustului, în 1995 Helge Wehmeier, pe atunci directorul general al Bayer, a oferit scuze publice scriitorului american de origine română Eliezer Wiesel (1928-2016), profesor, activist politic, laureat al premiului Nobel și supraviețuitor al Holocaustului şi lagărelor naziste de la Auschwitz şi Buchenwald.
Conexiunile naziste ale companiei Kodak
La mai bine de jumătate de secol de la cel de-al doilea război mondial, s-au descoperit informații ce relevă că filialele companiei Eastman Kodak tranzacționau cu Germania nazistă mult timp după ce America a intrat în război. Documentele de arhivă oferă, de asemenea, o privire de ansamblu asupra atitudinilor unor oficiali guvernamentali americani și britanici din acea perioadă care nu doreau să impună sancțiuni împotriva firmei, recomandând în schimb ca Kodak să continue tranzacțiile pentru a-și păstra poziția pe piață. Deși nu există dovezi potrivit cărora sediul Kodak din Rochester, New York, ar fi exercitat controlul direct asupra operațiunilor sale din Germania în timpul războiului, se cunoaşte însă că a controlat sucursalele din Elveția neutră, Spania și Portugalia – toate făcând afaceri cu naziștii, furnizând piețe de desfacere și valută străină.
Filiala elvețiană a lui Kodak a cumpărat materiale fotografice din Germania în 1942 și 1943 pentru 72.000 de franci elvețieni, din Franța ocupată pentru mai mult de 24.000 de franci elvețieni și din Ungaria (aliat german) pentru 272.000 de franci elvețieni. Doar pentru anul 1943, aceste tranzacții au fost descrise de Ambasada Americană la Londra drept „achiziții destul de substanțiale de pe teritoriul inamic.” Ideea că au ajutat inamicul pare să nu le fi încolţit în minte, niciodată!
În Germania nazistă, veniturile și numărul angajaților Kodak au crescut în primii ani ai războiului, pe măsură ce compania s-a extins până la fabricarea de declanșatoare, detonatoare și alte echipamente militare. „Afacerile merg bine”, a comunicat la Rochester Carl Thalmann, președintele consiliului de supraveghere al operațiunilor germane Kodak. Sucursala din Franța ocupată a prosperat și ea, raportând că a făcut atât de mulți bani în timpul războiului, încât a cumpărat imobiliare, o mină de cărbune și o casă de odihnă pentru personal.
În Germania, Kodak a folosit ca muncitori, peste 300 de deținuți din lagărele de concentrare, forțați să lucreze fără a fi retribuiţi. Solicitat să comenteze, un purtător de cuvânt al companiei a spus că, Kodak a contribuit cu 500.000 de dolari la fondul german pentru victimele muncii forțate din timpul războiului, adăugând: „Am toată încrederea că Kodak nu a făcut afaceri cu nicio țară inamică în timpul războiului și că a aplicat pe deplin reglementările și sancțiunile guvernului american. În niciun moment Kodak nu a încălcat comunicatele birourilor de război din SUA sau Marea Britanie. Filiala elvețiană nu a fost niciodată notificată să înceteze tranzacționarea. Odată ce a primit notificarea, s-a oprit.”
Celebrele uniforme negre SS, produse de Hugo Boss
În 1923, Hugo Boss și-a înființat propria companie de îmbrăcăminte în Metzingen, Baden-Württemberg, Germania, unde își are sediul central şi astăzi. În 1931, cu doi ani înainte ca Adolf Hitler să ajungă la putere, Hugo Boss s-a alăturat Partidului Nazist. Odată cu ascensiunea acestuia, Boss a început să producă și să vândă uniforme naziste, ceea ce va avea ca rezultat intensificarea vânzărilor. Deși nu el a fost cel care a proiectat emblematicele uniformele negre pentru gruparea paramilitară a naziștilor – Schutzstaffel (SS) şi pentru care este adesea creditat, compania sa le-a fabricat, pe lângă alte numeroase uniforme pentru regimul nazist. Creaţia uniformei SS aparţine lui Karl Diebitsch – artist şi Walter Heck – grafician, care nu aveau nicio afiliere cu compania lui Boss.
Până în 1940, câştigurile colaboratorilor nazişti de la Hugo Boss s-au ridicat până în jurul sumei de 1.000.000 de RM (Reichsmarks), comparativ cu doar 200.000 RM în 1936. Pentru a produce marile comenzi pe care le primea la acea vreme, compania a folosit 140 de muncitori din lagărele de concentrare, majoritatea femei şi încă alți 40 de prizonieri de război francezi. Un fost sclav al unei fabrici Hugo Boss, Jan Kondak, forțat să lucreze în fabrică din 1942 până în 1945, își amintește: „În cazărmi erau păduchi și purici.”
După cel de-al Doilea Război Mondial și moartea fondatorului în 1948, Hugo Boss a început să-și îndrepte atenția de la uniformele militare la costumele pentru bărbați. În același an a introdus o linie de parfum, a adăugat linii de îmbrăcăminte pentru femei, precum și îmbrăcăminte pentru copii, evoluând pe plan mondial. Începând din 2018 Hugo Boss deține mai mult de 1.113 magazine de retail în întreaga lume, înregistrând vânzări globale de cca 2,9 miliarde Euro (în 2019).
Colaborarea Coca-Cola cu Germania nazistă se numeşte Fanta
În 1933, Germania nazistă se pregătea să cucerească Europa iar comandantul adjunct al lui Hitler, Hermann Göering, a anunțat un regim de austeritate, limitând puternic importurile și descurajând companiile străine. Robert Woodruff, președintele Coca-Cola, din Atlanta, a încercat să-și protejeze afacerile europene, la fel cum au făcut și alți executivi americani. La acea vreme, afacerile companiei erau conduse de Max Keith, care a reușit să cucerească o mare parte din piața germană.
Doar că, în 1937, un producător german rival de băuturi răcoritoare, a descoperit într-o călătorie în S.U.A., că pe capacele sticlelor de Coca-Cola era o inscripţie în ebraică, indicând faptul că băutura este cuşer. Compania a susținut că la acel moment a fost condusă de Harold Hirsch, de origine evreu şi care făcea parte din consiliul de conducere. Drept urmare, vânzările de Coca în Germania au scăzut drastic.
Îngrijorat de această stare de fapt, dar şi de restricţiile impuse de nemţi importurilor, Max Keith a dezvoltat o nouă băutură răcoritoare, gândindu-se că ar putea să o producă în Germania, folosind materie primă autohtonă. Drept urmare, noua reţetă folosea subproduse industriale precum zerul de la fabricarea brânzei și pulpa de mere. Keith le-a cerut agenţilor săi de vânzări să-și lase fantezia (die Fantasie, în limba germană) să curgă sălbatic în alegerea noului nume. Astfel s-a ajuns la numele de „Fanta”.
Robert Woodruff a continuat să exporte Coca în Germania până când America a intrat în război în decembrie 1941, când, Coca-Cola era deja un brand stabil pe piaţă, simbolizând chiar modul de viață american. Dar armata Statelor Unite l-a declarat pe Max Keith inamic, iar comunicarea lui cu Woodruff a fost stopată. Iar Keith s-a asigurat că distribuţia de Coca-Cola s-a făcut doar în spitale pentru soldații care erau membri ai Partidului Nazist.
Citește și: Cercetătorii de la NASA au descoperit o exoplanetă asemănătoare Terrei | DeStiut.ro
Între timp, Fanta, etichetată ca produs al Coca-Cola Germania, a menținut în viață atât afacerea, cât și brandul. În 1941, Keith și-a folosit influența pentru a evita prohibiţia zahărului. Astfel, se pare că Fanta avea un gust mai bun decât băuturile rivale, iar gospodinele recurgeau la a îndulci supele și tocăniţele cu ea. În 1943, Fanta a vândut 3 milioane de doze.
Keith a transferat către Coca-Cola profiturile pe care le-a obținut din vânzarea de Fanta. În retur, Woodruff l-a numit șeful Coca-Cola pentru întreaga Europa. (Unii dintre îmbuteliatorii rivali îl numeau pe Keith „Super-Führer-ul”).
Anul acesta, Fanta celebrează vârsta de 80 de ani.
IBM – alianța strategică dintre Germania nazistă și cea mai puternică corporație din America
Înainte ca America să intre în război, IBM era deja o companie importantă pe piața IT, iar în noiembrie 1910 este înfiinţată filiala germană cu numele Dehomag (Deutsche Hollerith-Maschinen Gesellschaft mbH) care a deţinut monopolul pe piața germană înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial. Hollerith face referire la inventatorul germano-american al tehnologiei cartelelor perforate, Herman Hollerith.
Relația de afaceri dintre IBM-ul lui Thomas Watson și regimul german emergent condus de Adolf Hitler și Partidul său Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) era una prosperă. La trei luni după ce a venit la putere, în ianuarie 1933, Hitler a înființat un lagăr de concentrare pentru prizonierii politici în orașul bavarez Dachau, la 21km de München. O lună mai târziu guvernul german a anunțat planurile de a efectua un recensământ național, proiect deosebit de important pentru naziști ca mecanism de identificare a evreilor, romilor și a altor grupuri etnice considerate nedorite de regim.
Dehomag s-a oferit să ajute guvernul german în sarcina sa de identificare etnică, concentrându-se pe cei 41 de milioane de locuitori ai Prusiei. Această activitate a fost contrabalansată de Thomas Watson și IBM în America, dar şi încurajată activ și sprijinită financiar. Însuși Watson a călătorit în Germania în acest sens, în octombrie 1933, compania acumulând investiții în filiala germană de la 400.000 la 7.000.000 RM (Reichsmark), aproximativ 1 milion USD. Această infuzie de capital american a permis ca Dehomag să achiziționeze terenuri în Berlin, pentru a construi prima fabrică IBM din Germania, creând astfel una dintre cele mai uriaşe relații financiare cu regimul hitlerist.
Relațiile de afaceri dintre IBM și regimul nazist au continuat neîntrerupt în detrimentrul apelurilor internaționale de mare amploare privind un boicot economic. Drept urmare, Germania nazistă a devenit curând al doilea cel mai important client al IBM după piața profitabilă a SUA.
Recensământul din 1933 realizat cu ajutorul serviciilor de tabulare oferite de IBM prin intermediul filialei sale germane, s-au dovedit a fi de referinţă pentru naziști în eforturile lor de a identifica, izola și, în final, extermina minoritatea evreiască a țării. Datele furnizate de noul recensământ au extins foarte mult numărul estimat de evrei din Germania prin identificarea indivizilor cu unul sau mai mulţi strămoși evrei. Aşadar, dacă anterior recensământului, estimarea a condus la un număr de cca 600.000 de evrei, după recensământ, cifra a ajuns la 2 milioane de evrei dintr-o naţiune de 65 de milioane de oameni.
Cum mașina de război nazistă a ocupat succesiv națiunile Europei, capitularea acestora s-a soldat cu efectuarea câte unui recensământ al populației, importantă fiind identificarea și izolarea evreilor și a romilor. Toate aceste operațiuni de recensământ au fost posibile cu tehnologia și cartelele furnizate de filialele germane și mai apoi cele poloneze ale IBM. Echipamentele de numărare și alfabetizare furnizate de IBM prin intermediul filialelor sale au generat suficiente informaţii menite să contribuie la eforturile guvernului german de a distruge populațiile etnice evreiești din toată Europa. Fiecare lagăr de concentrare nazist deţinea propriul Hollerith-Abteilung (Departamentul Hollerith), însărcinat cu păstrarea fişelor fiecărui deținut, prin utilizarea tehnologiei cartelelor perforate IBM.
Deși IBM nu a negat niciodată în mod direct vreo dovadă prezentată împotriva sa din timpul Holocaustului, a susținut că nu deține nicio altă informație despre companie din timpul celui de-al doilea război mondial sau despre operațiunile de la Dehomag, motivând că majoritatea documentelor au fost distruse sau pierdute în timpul războiului.
