DE STIUT

După cât timp se prescriu amenzile de circulaţie: Este posibil sa scapi de plata amenzilor?

Prescrierea amenzilor de circulaţie este prevăzută în Codul de procedură fiscală. Amenzile contravenţionale, aici fiind incluse şi cele rutiere, trebuie executate silit în lipsa plăţii într-o anume perioadă de timp, altfel statul îşi poate dreaptul de a face acest lucru.

Astfel, potrivit legii, în cazul în care primiţi o amendă contravenţională, organul care poate să vă execute silit trebuie să o facă în maximum cinci ani. Trebuie menţionat că termenul de prescripţie nu curge de la momentul aplicării sancţiunii contravenţionale, ci de la data de 1 ianuarie a anului următor.

Dacă aţi primit o amendă pe 23 martie 2018, termenul de prescripţie va începe să curgă de la 1 ianuarie 2019.

Conform portalului Avocatnet.ro, legea prevede anumite cazuri de suspendare şi de întrerupere a termenului de prescripţie. Suspendarea înseamnă că, pentru o perioadă, termenul nu mai curge, urmând să îşi reia cursul, ulterior. Pe de altă parte, întreruperea, dacă operează, duce la o nouă curgere a termenului. Un exemplu de suspendare este sustragerea bunurilor şi veniturilor debitorului de la executarea silită.

Altcumva, exemple de întrerupere a termenului de prescripţie sunt: îndepliniriea de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei sau îndeplinirea, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.

Prescrierea amenzilor, potrivit Codului de procedură fiscală
CAPITOLUL VII Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere restituirea

ART. 215 Începerea termenului de prescripţie

(1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.

ART. 216 Suspendarea termenului de prescripţie

Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se suspendă:

a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;

b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;

d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

ART. 217 Întreruperea termenului de prescripţie

1)Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se întrerupe:

a) În cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;

b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;

c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;

d) la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) În cazul în care pentru acelaşi titlu executoriu organul fiscal emite şi comunică debitorului mai multe somaţii, termenul de prescripţie se întrerupe potrivit alin. (1) lit. c) doar în cazul primei somaţii.