Agenția de presă Reuters a transmis, în noiembrie, că Marea Britanie amenință cu deportarea cetățenilor UE dacă nu reușesc să depună cereri la timp și că vor acorda clemență numai în circumstanțe excepționale.
Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit a declarat vineri că Marea Britanie nu va deporta automat naționalii Europeni care nu au aplicat pentru permisul de ședere.
Coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit s-a întâlnit joi cu miniștrii britanici, inclusiv ministrul Brexit, Stephen Barclay. Verhofstadt a declarat că a fost asigurat că va exista o perioadă de rezervă pentru cei care nu au aplicat pentru schema britanică de „statut stabilit” până la termenul limită din iunie 2021.
Ce se va întâmpla cu acei oameni chiar și după perioada de grație? Ei bine, nu va exista o deportare automată, a spus Verhofstadt pentru BBC Radio.
„După perioada de grație, ei vor avea ocazia să aplice, motivând de ce nu a fost posibil să se facă în cadrul procedurilor normale”